CAZANE
Cazanele pe combustibil solid utilizează cea mai modernă tehnică pentru a obține un aport de încălzire cât mai ridicat și astfel un plus de economie și confort.
Cele mai folosite sunt cazanele care funcționează pe principiul gazeificării. Această tehnologie presupune arderea completă a lemnului sau a altori combustibili solizi, producând astfel mai puțină cenușă .
Prin folosirea lemnului uscat, centrala produce o cantitate mare de caldură, randamentul și puterea termică crește și costurile de întreținere sunt reduse.
Pentru alegerea încălzirii locuinței cu o centrală pe lemne, trebuie ținut cont să existe un spațiu suficient și necesar pentru montarea centralei, să existe ușurința în aprovizionarea lemnului sau altor combustibili gazoși. Montajul trebuie bine făcut și instalația să conțină câteva echipamente necesare care să confere siguranță în exploatare.
Cazanul trebuie curăţat periodic de cenuşa care rezultă în urma arderii lemnului pentru a evita funcționarea acesteia necorespunzător, fapt ce poate duce la aprinderea acesteia mai dificilă datorită lipsei sau insuficienţei aerului de ardere.
Încălzirea cu lemne rămâne cea mai ieftină formă de încălzire.
ȘEMINEE
Datorită dezvoltării tehnologiei, achiziționarea și instalarea unui șemineu nu mai este o treabă dificilă.
Pe lângă aspectul lor plăcut, acestea au și avantajul combustibilului solid (lemn, brichete sau cărbune) care se poate achiziționa cu ușurință din orice zonă a țării.
Sunt recomandate șemineele ca surse alternative de căldură, sursă pe care o puteți folosi pentru a scădea costul lunar, dar și pe care o puteți folosi în momentul în care sursa principală intră în avarie. La nevoie, un șemineu de calitate poate deveni cu succes și fără riscuri sursa principală de căldură a camerei, creând totodată o ambianță plăcută în încăpere.
Pentru o funcționare sigură și eficientă, montarea șemineelor trebuie executată de un personal autorizat în domeniu, urmând instrucțiunile din manualul de instalare ce însoțește produsul.
Decorul și ambianța casei tale va avea de câștigat prin prezența unui șemineu, iar atmosfera din cameră va fi mirifică. Ce este mai frumos, decât atunci când într-o zi geroasă de iarnă,te bucuri de căldura și efectul unui șemineu?!
TERMOȘEMINEE
Termoșemineul este o combinație între un șemineu normal și o centrală.
Termoșemineele cu funcționare pe combustibil solid sunt echipamente concepute pentru încălzirea spațiului de locuit, prin radiație și convecție, creând totodată o ambianță placută în încăperea în care sunt instalate.
Tipul combustibilului utilizat poate fi: lemnul, peleții sau cărbunele.
Tehnologia modernă de proiectare și fabricație, precum și utilizarea materialelor de calitate, asigură o funcționare eficientă și sigură, în condițiile respectării instrucțiunilor de instalare și utilizare.
Instalația termoșemineelor trebuie efectuată doar cu un personal calificat.
Pentru ca orice termoșemineu să funcționeze pe ardere, este esențial ca acestea să aibă și măsuri de siguranță și protecție împotriva accidentelor și a funcționării greșite.
Pentru atingerea confortului în spațiul de locuit, temperatura optimă poate fi asigurată cu un termostat de cameră montat la distanță, în camera cea mai rece sau direct din panoul de comandă, termoșemineul citind temperatura habitatului în care este montat.